Fii eroul generației tale!
Contact: +40 761 228 781

O voce de heruvim – PAULA SELING

–   Ce mai face distinsa noastra solista, indragita PAULA SELING, fetita cu voce de heruvim? Am dori sa punctati pentru revista Festivalului TINERETII  cateva momente placute din viata de copil a domniei-voastre, cand v-ati intalnit cu acel inger, MUZICA, de care v-ati indragostit?

–   Nu este greu sa te indragostesti de muzica. De fapt, odata ce ai ascultat un interpret cu har, iti doresti sa poti sa canti, sa te bucuri de sentimentul pe care ti-l da muzica . Mi-amintesc ca eram la camin cu fratele meu  si parintii mei se gandeau sa ne inscrie la scoala de muzica dar, pe atunci, nu erau siguri de talentul nostru si nici de perspectivele acestei meserii. Dintr-o intamplare fericita, intr-una din zile, reprezentantii Scolii de Muzica din Baia Mare  au poposit si la gradinita de copii unde ne aflam, pentru a testa copiii, a-i descoperi pe cei cu talent, ca apoi  sa-i indrume spre studiul muzicii.     Atat fratele meu cat si eu am fost selectati,  si aceasta a fost decizia definitiva pentru parintii mei care au hotarat ca la inceput sa studiez pianul de la varsta de sase ani. Mi-amintesc ca fratele meu a inceput sa repete pe un carton pe care erau desenate clapele de pian, fiindca nu ne puteam permite sa cumparam o pianina sau un pian. Am indragit nespus de mult pianul, si aceasta pasiune cred ca s-a datorat atat profesoarei de pian, care impreuna cu parintii mei s-au straduit sa ne ajute sa invatam cat mai bine si mai repede sa interpretam, chiar daca ei nu aveau foarte multe cunostinte  in acest domeniu. Am invatat, impreuna cu ei,  sa interpretam  partiturile din programa scolii.
Pianul  e un instrument foarte frumos care iti aduce foarte multe satisfactii. Cred ca cele mai frumoase momente sunt atunci cand studiezi si, de la o zi la alta, iti dai seama ca devii din ce in  ce mai priceput (te asculti cum canti, iar interpretarea ta iti face sufletul sa vibreze). Acesta stare de extaz se intampla mai rar, insa e un sentiment minunat pe care-l traieste fiecare interpret. Mai tarziu am inceput sa cant in corul scolii si, datorita dirijorului  Prof. Gheorghe Parascinet, am inceput sa ma intrec in interpretarea partiturilor cu Romeo Vasut (un coleg foarte talentat) care, la ora actuala, este unul dintre cei mai buni contratenori din lume, iar rezultatul acestei competitii ne-a dat posibilitatea sa devenim din ce in ce mai buni, fiind desemnati ca solisti ai corului pentru diferite cantece.
Anii aceia au fost minunati, au fost zile in care simteam, amandoi, ca devenim tot mai buni. Atunci am pus bazele tehnicii  mele vocale. Apoi, dupa multi ani, m-am inscris la Clubul elevilor ca pianist intr-o trupa numita „Enders” cu care am participat la diferite festivaluri, unul la Bucuresti (unde l-am si intalnit pe sotul meu). Am decis sa cant si un cantec ca solist, in cadrul acestui festival, este vorba de o melodie ce mi-a purtat mereu noroc in cariera mea: „That ole devil called love” – cu care am castigat locul intai. Atunci am fost ascultata de Paul Nanca de la Fundatia Culturala Phoenix, care a inceput sa se ocupe de cariera mea. Apoi au urmat Trofeul Aurelian Andreescu, Trofeul Ursuletul de Aur, Trofeul Mamaia si Trofeul Cerbul de Aur. Cititorii pot afla mai multe de pe www.paulaseling.ro/ biografie .

–   Sa fie „TIMPUL” de vina ca v-a lasat atat de incantatoare, si din iubire v-a oferit un loc, ravnit de multe artiste, de frunte pe firmamentul muzicii usoare romanesti, pentru care datoria reporterului este sa va intrebe: cat din acest timp ati acordat studiului, cu cine v-ati pregatit si, ca fauritor de melodii de-o sensibilitate ingereasca, care este secretul acestor impliniri de invidiat?

–   Am avut noroc, mi s-a oferit sansa sa inteleg care mi-e drumul,  pe care l-am urmat ca pe o excursie (de placere) la munte… urcand mereu, voind sa ajung acolo unde soarele stralucitor saruta cerul si mangaie piscurile cele mai inalte. Am studiat cu profesori de canto foarte buni: Anda Pop, Mirela Matesan, Florentina Pliundra, traind multe momente din viata care mi-au dat intelepciunea sa inteleg ce inseamna muzica si care este responsabilitatea pe care o am ca interpret si compozitor in fata publicului meu. Tot ce vad in urma mea este o cale pe care am pornit pentru ca „cineva” mi-a  aratat-o si mi-a indrumat pasii spre acest loc unde ma aflu  acum.
Pare ciudat…, insa ceea ce vreau sa spun este ca, pas cu pas, toate deciziile pe care le-am luat, in viata, pentru ca am crezut ca „sunt mai bune si pentru altii” , au fost mai bune pentru mine. Altruismul  este calea  prin care te ajuti pe tine insuti. Niciodata o fapta buna nu ramane nerasplatita, asa cum un lucru rau nu ramane
nepedepsit…
Studiez destul de mult, de fapt studiul imi da un sentiment de bucurie si implinire. Nu stiu sa va spun  de ce am primit darul iubirii pentru muzica, de ce am primit darul compozitiei si al interpretarii, insa sunt convinsa ca am o responsabilitate, in primul rand, fata de publicul meu care asteapta cu nerabdare cantece noi.

–  Fiindca acel „Chip de inger” sau „Ridica-ti ochii” transmit sentimente nebanuit de frumoase in sufletele ascultatorilor (fiind destui care va admira si va indragesc), au mireasma florilor de camp peste care trece cantand un zefir de vara fierbinte, cum se simte artista Paula Seling ca stea de prima marime a scenei romanesti, si foarte apreciata si in strainatate…, atunci cand transmite sunete melodioase, cristaline, unda de izvor ce coboara printre munti? Aveti sentimentul implinirii unui ideal caruia ii daruiti cu pasiune toata dragostea si priceperea in modelarea, ca armonizarea cantecului sa fie pe placul tuturor, sa mearga la inima.

–   Cu fiecare spectacol, cu fiecare cantec pe care il interpretez si pe care  publicul il primeste, simt ca sunt privilegiata, ca muzica a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o, desi nu mi-am propus ca acesta sa fie drumul meu in viata. Cand eram mica ma visam medic,
poate profesor si,  ce-i mai interesant de retinut, nu-mi imaginam viata pe care o am acum!… ceea ce ma face sa cred ca Cineva a ales pentru mine,  si  de aceea sunt ferm convinsa ca nu as fi fost mai fericita in nicio alta situatie. Eu cred foarte tare ca fiecare om are un rost in lume, o sarcina pe care Cel de sus o creeaza pentru el si ii arata calea pentru a-si indeplini scopul existentei sale pe acest pamant mirific.. Este, intr-adevar, un sentiment de implinire atunci cand ma aflu in fata publicului caruia pot sa ii cant cu toata fiinta mea, sa ma daruiesc ca o adiere de vant primavaratic, sa le atig fetele celor care ma privesc si ma asculta, sa le strecor in suflet un strop de bucurie pentru a uita de grijile cotidiene.

–    Si daca „Ma voi intoarce” cum spune acest slagar de exceptie al domnie-voastre, credeti ca puteti sa veniti intr-un concert-festival sa ne cantati si sa ne incantati cu prezenta, zana dulce si frumoasa, unde veti fi, cu siguranta, o mandra regina a scenei.

–  Desigur, mi-ar face o deosebita placere sa pot sa cant pentru dumneavoastra, mai ales pentru ca, recent, am lansat o „culegere” de cantece apropiate de sufletul meu, compuse in exclusivitate de pe versurile, orchestratiile si mixajele mele, un album
intitulat „Culeg vise” care contine 17 piese .
Acest album are si o varianta in geamana, dar nu identica,  in limba engleza, intitulata „Believe” , pe care am lansat-o in aceeasi seara cu albumul „Culeg vise” la Silver Church in Bucuresti, pe 10 Iunie.
A fost o seara de vis, un adevarat regal unde m-am simtit minunat, un moment deosebit pentru care pot sa multumesc din inima ca mi se ofera bucuria de a canta, de a putea sa creez cantece ce pot sa daruiasca sentimente, trairi… si altor oameni.

–  Fanii dvs. abia asteapta sa citeasca ce le transmiteti prin intermediul ziarului Festivalul Tineretii. Va doresc succes!

–  Doresc sa urez tuturor cititorilor ziarului festivalului o viata minunata, un cer senin, incredere in Dumnezeu si …rabdare. Exista un moment cand visele se implinesc! Nu incetati sa visati, visele ne fac…speciali.

Marin Voican-Ghioroiu.

Lasati un Comentariu